Nu-i furtună prea mare... !

                                           Marcu 4:36-41

            „După ce au dat drumul norodului, ucenicii  L-au luat în corabia în care se afla, și așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte corăbii.

            S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia.

            Și El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat, și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim? “

            El S-a sculat, a certat vântul, și a zis mării: „Taci! Fără gură! “ Vântul a stat, și s-a făcut o liniște mare.

            Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință? “

            I-a apucat o mare frică, și ziceau unii către alții: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea? “

            Scriptura fericește pe omul care se încrede din toată inima în Dumnezeul Cel viu și pe omul care Îl ia pe Domnul Isus ca sprijin și ajutor în fiecare zi din viață. El, Domnul este Singurul care poruncește furtunii să se oprească, mării să se liniștească, duhurilor de boală să cadă în leșin, oaselor să se îndrepte, morților să învieze și toate Îl ascultă ca pe Singurul Stăpân.

      Domnul Isus Cristos este Creatorul și Susținătorul a tot ceea ce există în această lume. Fiecare atom, fiecare moleculă, fiecare ființă vie, totul a fost creat, modelat de mâna Lui.

           De la început, până astăzi și până în veșnicii, puterea și prezența lui Dumnezeu, au fost și rămân evidente în tot ceea ce ne înconjoară.

       La glasul Lui, se clatină munții în adâncul mărilor și tot la glasul Lui furtuna se potolește.

        Tot ce avem și tot ce suntem, vine de la Dumnezeu. Nu suntem stăpânii vieții sau al bunurilor noastre, ci mai degrabă, toate acestea le-am primit prin harul Său, spre administrare.

          De aceea, tot ceea ce facem, tot ce vorbim, toate acțiunile noastre ar trebui să fie spre onoarea și gloria Lui, deoarece totul a fost creat prin El și pentru El. Trebuie să căutăm să ne trăim viața într-un mod care să-L onoreze pe Creatorul și Mântuitorul sufletelor noastre în orice zi și noapte.

            Să nu uităm că tot ce avem și tot ce suntem vine de la Dumnezeu. El ne ține, prin El avem ființa și mișcarea și fără El, voința și faptele noastre sunt moarte.

            Să-I fim recunoscători și să gestionăm bine tot ce ne-a fost dăruit prin har, știind că totul este darul nemeritat pe care l-am primit din mâna Lui.

         De asemenea să nu uităm faptul că trebuie să avem încredere în puterea și capacitatea lui Dumnezeu de a ne proteja și de a ne ajuta în vreme de criză, în vreme de dureri și de nevoi, sau oricând furtunile se iscă în jurul nostru.

          Ucenicii erau speriați de moarte în mijlocul mării, în noapte, valurile erau gata să-i înghită, vântul le sta împotrivă, dar Isus era cu ei, în aceeași barcă.

           Însă nu este îndeajuns să fii cu Isus în aceeași barcă, nu este îndeajuns să știi puține, sau multe lucruri despre El, ci trebuie să Îl cunoști pe Isus în intimitatea sufletului tău, să-L primești ca Domn al inimii tale și să crezi că El are toată puterea în cer și pe pământ.

    El are putere să ridice valuri mari și are puterea să liniștească furtuna oricât de mare va fi.

           Când au văzut ucenicii că barca lor, în care se afla și Isus, era gata să se umple cu apă și să se scufunde, le-a frică și au strigat: „Învățătorule, pierim…!”

         Domnul, le-a văzut spaimele și luptele pentru supraviețuire și a intervenit de urgență…

          „El S-a sculat, a certat vântul, ca un Stăpân absolut, și a zis mării: „Taci! Fără gură! “ La glasul Creatorului, Vântul a stat, și s-a făcut o liniște mare.”

            Lucrul acesta ne arată faptul că putem avea încredere în puterea și în capacitatea lui Dumnezeu de a ne ajuta în orice moment și de a ne ocroti, chiar și în cele mai dificile și provocatoare situații ale vieții.

            În Împărăția lui Dumnezeu nu poți să intri, crezând că nu vei mai avea necazuri, sau „marea” în mijlocul căreia călătorești, nu se va mai agita și nu vei mai trece prin temeri, sau chiar pe lângă moarte.

         Cu siguranță, după cuvintele Domnului Isus: „În lume veți avea necazuri…”, în călătoria noastră spre cer vom trece prin lupte fel de fel, prin greul dificultăților și uneori prin „furtună” și „vijelii”, care ne vor clătina „barca” gata să o scufunde; dar prin toate vom ieși biruitori cu Isus care a biruit lumea și care nu ne lasă niciodată „navigând” singuri, în noapte pe „valurile” acestei lumi înfuriate.

          Ucenicii înspăimântați, încearcă să lupte cu valurile fără nici o izbândă, se înspăimântă, văd „moartea” cu ochii, strigă, se agită, cu toate că Îl văd pe Isus în aceeași barcă, stând liniștit.

          Îl vedem pe Domnul Isus care are credință, este plin de încredere în protecția lui Dumnezeu Tatăl, se lasă purtat de această realitate ca și ucenicii în mijlocul furtunii, al pătimirii și al morții, fiind sigur că din toate va ieși biruitor.

            Ucenicii sunt cuprinși de frică, strigă, se agită…

            Așadar, avem două moduri diferite de a aborda și de a trăi aceeași realitate.

         Domnul Isus Cristos, liniștit, potolit, încrezător în Cel ce L-a trimis în „misiune” pe pământ, doarme ca un prunc, la căpătâi locul cel mai periculos în caz de furtună pe mare.

          Situația aceasta, iscarea furtunii grozave pe marea în mijlocul căreia erau ucenicii împreună cu Isus, nu este întâmplătoare, dimpotrivă este ziua în care Domnul Isus îi pune pe ucenici la probă.

           Toată ziua, Domnul Isus le-a vorbit în pilde, explicându-le pe îndelete ce înseamnă Împărăția lui Dumnezeu și umblarea pe urmele Sale; iar acum le pune în față examenul.

            Ucenicii au înțeles lecția aceasta abia când Domnul S-a sculat și a certat valurile. Au înțeles, în sfârșit, că nu-i furtună prea mare pe care Domnul Isus să nu o poată potoli.

            Concluzia este faptul că, una este să înțelegi teoria și ce înseamnă să treci prin viață ușor și alta este atunci când te lovești de greul și de împotrivirile care îți apar în față.

            Prieten drag, lipește-te de Domnul și pune-ți toată nădejdea în puterea Lui salvatoare și nu vei rămâne niciodată dezamăgit.

           Cu El vei învinge orice furtună, vei pluti peste „valuri” și vei ajunge la „Țărmul” fericirii veșnice, unde te așteaptă Fericitul Tată, Domn și Dumnezeu.